Lectia de rabdare

Micile intamplari ,  mari revelatii...

Raman uimita si smerita in fata infinitei puteri care ma indruma si imi vrea numai binele. Am primit un film de la un prieten, un film care se anunta interesant prin titlu si tematica. Am inceput transferul si dupa 10 minute nu se intampla nimic. Nu vedeam ca se transfera ceva. Apoi a palpait timid ecranul si greu, greu de tot am vazut o centima dintr-un milimetru... totusi se intampla ceva. Mergea foarte greu. Era foarte tarziu, mi-era somn. Nu mai aveam rabdare si i-am spus prietenului ca nu se transfera nici un fisier. Atunci el mi-a spus ...lasa-l deschis si ai sa vezi ca o sa se transfere a spus el cu cuvinte...  sau prin analogie , am interpretat eu mai apoi , fii deschisa si o sa se transfere toata cunoasterea  prin  mine la tine .

Bine, hai sa am incredere in ce-mi spune, zic eu. Dar...ca un facut , dupa o jumatate de ora, a dat inapoi, si am vazut ca a luat-o de la zero. Disperarea m-a cuprins...ce sa fac...m-am intors de unde am plecat...Stau asa si ma uit la un fisier care nu arata ca lucreaza ceva, ba mai mult a dat inapoi...Oboseala , nerabdarea, renuntarea a pus stapanire pe mine. Vroiam sa inchid si sa renunt. Ca si Toma necrdinciosul eu vroiam sa vad ceva ce nu poate fi vazut...nu poate fi cuprins de simturile noastre materiale..nu poate fi inteles...

Nu era usor,  de vreo trei ori am vrut sa inchid de tot, sa renunt , eram cu ochii pe jumatate inchisi  si ma uitam cu mintea golita la acel fisier cu care nu se intampla NIMIC. Nu vedeam eu cu ochii mei, cu credinta mea, cu perceptia mea . Dar...cu o ultima farama de rabdare si speranta, am zis hai sa astept, senina, linistita, pana cand o fi sa se termine, chiar si pana dimineata, doar pentru ca a spus el...M-am relaxat intr-un final si am spus ca o sa stau sa astept , nu renunt.  Trecuse deja o ora si jumatate, din cand in cand ma mai uitam ...nimic...si dintr-o data ..MINUNE...S-a deschis filmul...Uraaa...In tot acest timp, filmul se descarca, subconstientul lucra, se reseta , eu nu vedeam. Eu vroiam sa vad repede, sa vad imediat, acum. Mintea mea era ca un copil neastamparat si neascultator... " se intampla totul fara sa stiu" cu incredere, cu speranta ca se poate, un om iti spune, hai dupa mine in lumina si intram intr-un abis , in abisul mintii tale...

Cu curaj, cu poticneli, cu intoarceri inapoi spre "siguranta" pe care o stim...mergem spre lumina din noi... si la capat suntem noi, cei care am fost intotdeauna si am uitat.  Suntem noi, frumosi, puternici, creatori, divini, magicieni ai vietii noatre !